joi, 23 iulie 2020

Raport Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila, - A.R.D.D


Conform statutului Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila, - A.R.D.D. are drept SCOP informarea, pregătirea, mobilizarea si implicarea actorilor din spațiul rural si regional in vederea dezvoltării spiritului de VOLUNTARIAT, al spiritului ANTREPRENORIAL si al asociativității la nivelul comunităților locale în vederea conservării patrimoniului cultural precum si al creșterii nivelului de trai.   a. Dezvoltare economică - Obiectiv 3: Stimularea spiritului antreprenorial (StartUp)

Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila, - A.R.D.D. este o organizație nonprofit, care s-a constituit in decembrie 2010 (hotărârea s-a emis in ianuarie 2011). A luat ființa in urma derulării unui proiect axat pe educație extracuriculara, cofinanțat din FSE prin POSDRU, DMI 1.1. Proiectul a urmărit creșterea capacitații de management a activităților educative extracuriculare pentru cetățenie activa a 12 unități de învățământ din mediul rural si minier din județul țintă, exprimata prin dezvoltarea de instrumente, formarea de competente si implementarea de activități educative ce promovează cetățenia activa in rândul elevilor. In urma proiectului, in fiecare din cele 12 comunități s-a constituit cate un ONG care sa asigure sustenabilitatea activităților, A.R.D.D. fiind unul dintre aceste ONG-uri.
Asociația a apărut si ca răspuns la intensificarea problemelor legate de mediu si a crizei resurselor naturale. Solicitantul urmărește si încearcă sa găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor in sensul creării unui echilibru cu mediul înconjurător, economic sau social. A.R.D.D. se preocupa in mod special de dezvoltarea activităților de antreprenoriat ca o soluție a dezvoltării sociale durabile, in regiunea Sud-Vest Oltenia.

Descrierea experienței relevante a Asociației Regionale pentru Dezvoltare DurabilaA.R.D.D. in cadrul acțiunilor si proiectelor de voluntariat in principal si Serviciului European de Voluntariat in general:
A.R.D.D. deține experiența relevantă în cadrul acțiunilor si proiectelor de voluntariat in principal si Serviciului European de Voluntariat in general fiind acreditat SEV de asemenea găzduind in mai mulți ani voluntari din cadrul Serviciului European de Voluntariat in calitate de partener, si realizând zeci de activități de impact local cu acești voluntari SEV.

A.R.D.D. a derulat mai multe inițiative, acțiuni de tineret proprii precum si prin intermediul mai multor ONG-uri partenere descriem in continuare câteva din aceste activități: Safernet Day (Ziua Siguranței pe Internet),"1 & 8 Martie"," Miss Țicleni", Crosul Tineretului, Sămănătorul, Biblionet, Europe Day, Concursul de Informatică Aplicată, Să ne cunoaştem ţara!(excursie tematică), Let’s do it Țicleni !, Children’s Day, Festivalul Județean de Muzică Uşoară și Folk "Coloana Infinitului", Festivalul de Film – ediţia II, Boboc 2011, Haloween Party.

A.R.D.D. a organizat mai multe activități educative extracurriculare amintim câteva dintre acestea:

  • Organizarea de olimpiade, concursuri și examene școlare, cercuri pedagogice, activități si competiții cultural-artistice și sportive, O bună expertiză în management educațional și management de proiect; Organizarea diferitelor festivități cultural-artistice școlare și extrașcolare prilejuite de Ziua Națională, 1 și 8 Martie, Ziua Europei, Ziua Copilului, sărbători religioase, serbări, etc.);

Inițiative similare și rezultatele obținute:

  • Proiectul I.M.P.A.C.T. - Impact Multiplicat de Provivasire Activități Culturale si de Tineret prin care s-a realizat Platforma web cu RESURSE de tineret, culturale si de voluntariat-SEV - I.M.P.A.C.T. http://arddimpact.blogspot.ro/, finanțator primăria municipiului Târgu Jiu.

  • Proiectul Proactivitate pe piața muncii cu accent pe zonele foste industrializate din regiunile Sud-Vest, Centru si Nord Vest Nr.înreg. contract: 506/17.12.2014 F.S.E. - POSDRU/182/2.3/ S /152578 finanțator F.S.E. – POSDRU

  • Proiectul A.C.T.I.V.E.-“Asociativitate Civică a Tinerilor prin Implicare Voluntara Esențială” http://active2020.blogspot.ro - prin care s-a realizat Ghidul informativ de tineret cu resurse de antreprenoriat si S.E.V. - „Voluntariat pentru Tine(ri)” - V4YOU finanțat prin Guvernul României - M.T.S. - Ministerul Tineretului si Sportului;

  • Proiectul - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor(realizat in parteneriat cu Asociația Regionala pentru Dezvoltare Durabila) http://crict2020.blogspot.ro prin care s-a realizat Publicația pentru tineret - Broșura CRICT - Centrul de Resurse pentru Informare si Consiliere a Tinerilor finanțată prin Guvernul României M.T.S. - Ministerul Tineretului si Sportului;

  • Proiectul Antreprenoriat pentru TINE(RI) prin care s-a realizat Ghidul online P.R.A.C.T.I.C – “P(rogram) de R(eintegrare) A(antreprenoriala) si C(apacitare) a T(inerilor) prin I(nformare) si C(onsiliere)” finanțator Ministerul Tineretului si Sportului